„Escrocul cu o mie de fețe” a fost condamnat definitiv. Se dădea drept preot, jurnalist sau procuror și conducea o mașină cu girofar

„Escrocul cu o mie de fețe” a fost condamnat definitiv. Se dădea drept preot, jurnalist sau procuror și conducea o mașină cu girofar
Publicat: 06/01/2022, 14:16
Actualizat: 06/01/2022, 14:17

„Escrocul cu o mie de fețe”, așa cum este cunoscut Sorin Alin Verincianu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava la 5 ani, 7 luni și 156 de zile de închisoare, după ce s-a recomandat drept procuror DIICOT și a păcălit cu 11.500 de euro un pastor neoprotestant din Suceava.

Verincianu este cunoscut drept unul dintre cei mai prolifici escroci români, după ce a comis zeci de înșelăciuni și s-a recomandat preot, procuror DIICOT, inspector sanitar sau jurnalist. Îmbrăcat în haine preoțești a ajuns să oficieze o slujbă de înmormântare, iar în calitate de „procuror” a făcut inclusiv o percheziție.

Absolvent al unei şcoli profesionale de prelucrare a lemnului, Sorin Alin Verincianu a crezut, în adolescență, că l-a găsit pe Dumnezeu și a mers la o mănăstire din județul Neamț.

Acolo, tânărul a văzut cum se oficiază slujbe, cum se fac donații pentru Biserică și cum se realizaează strângerile de fonduri și s-a gândit că ar putea să devină bogat.

Acesta a plecat de mănăstire cu un rând de haine bisericești, o Biblie și o cruce. Sub numele „monahal” de Verincianu Lavrentie, a falsificat o delegaţie emisă de către un arhimandrit inexistent și s-a apucat să strângă donații pentru ridicarea unei biserici. Ba mai mult, îmbrăcat în straie preoțești se pregătea chiar să oficieze o slujbă de înmormântare, însă a fost prins de Poliție înainte să-i cânte Prohodul bietului răpostat.

Șantaja politicieni, călugărițe și rapsozi populari

Sorin Alin Verincianu a găsit înțelegere din partea anchetatorilor, în condițiile în care fapta sa a fost considerată drept una cu pericol social scăzut. Ca urmare, tânărul s-a implicat într-un lung șir de înșelăciuni, comise sub diverse identități, motiv pentru care a fost supranumit „Escrocul cu o mie de fețe”.

Sub pretextul că ar fi reporter Pro Tv, acesta a încercat să șantajeze mai mulți politicieni, dar și fețe bisercești.  Potrivit presei locale, acesta ar fi încercat să le şantajeze pe măicuţele de la Dragomirna, Probota şi Voroneţ, cărora le-ar fi spus că deţine imagini cu ele, filmate cu o cameră ascunsă, în care vorbesc urât cu turiștii. Tot în calitate de reporter al postului amintit, bărbatul a încercat să șantajeze politicieni, directori de spitale, dar și pe interpretul de muzică populară Alexandru Recolciuc.

O altă victimă a fost și Părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru de la Cluj, căruia i-ar fi cerut bani pentru un interviu, după ce, în prealabil, i-a spus la telefon că este angajat al Radio Trinitas. Părintele și-a dat însă seama că este ținta unei înșelăciuni, după ce a constatat că, așa-zisul reporter, nu era coerent.

A percheziționat o biserică neoprotestantă

Verincianu, spun anchetatorii, cerea sume mici de bani, în așa fel încât șansele ca victimele să renunțe la plângere să fie cât mai mari. În acest sens, sumele solicitate de falsul reporter porneau de la 250 de lei și ajungeau până la 150 de euro, în funcție de statului social al persoanei înșelate.

După ce a fost, pe rând, preot și jurnalist, Verincianu a trecut la un alt nivel și a devenit „procuror DIICOT”. Și-a făcut rost de un girofar cu lumini roșii și albastre, după care și-a falsificat o legitimație.

Astfel dotat, bărbatul a descins în lăcașul de cult în care oficia slujbe un pastor neoprotestant din Vicovu de Jos. Escocul a intrat cu mașina în curte având girofarul pornit. După ce a coborât, a fluturat o legitimație falsă și a anunțat că este procuror DIICOT și are un mandat de perheziție. După ce s-a prefăcut că ar căuta ceva anume, acesta a anunțat că percheziția a luat sfârșit.

Ulterior, Verincianu l-a contactat pe pastor, despre care știa că are un proces vechi de aproximativ 7 ani cu niște rude și l-a convins că îl poate ajuta, în condițiile în care, în timpul liber, lucrează ca avocat.

Sorin Alin Verincianu a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Suceava, la 5 ani, 7 luni și 156 de zile de închisoare, prin contopirea unor resturi mai vechi și plata către pastor a sumei de 11.500 de euro.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
13 judeţe, sub avertizare de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în următoarele ore. Vreme severă...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Prima reacție a tatălui lui Sebastian, după ce judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost recuzată: „Am...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Vladimir Putin a luat decizia finală. S-a terminat totul. A dat ordin
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Soția lui Sorin Anghel povestește clipele de groază prin care a trecut în noaptea în...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Test de cultură generală. Care este singura țară fără drapel dreptunghiular?
×